Sunt psiholog principal Psihologie clinică, psihoterapeut Analiză Tranzacțională (CTA), formator şi supervizor sub supervizare, şi membră ARAT din 2000. M-am implicat în activităţile de dezvoltare ale asociaţiei şi în activitatea de conducere. Îmi desfăşor activitatea în conformitate cu specializările menţionate la Cabinetul de Psihiatrie „Dr. Novac” din anul 2009 şi în prezent. Sunt medic primar Igienă şi Conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, unde îmi desfăşor activitatea de predare şi cercetare în domeniul medical din anul 1993. În activitatea de cercetare investighez personalitatea la tineri şi cum relaţionează aceasta cu comportamentele cu risc: fumatul, consumul de alcool, consumul nesănătos de alimente şi agresivitatea.
"Învăţarea transformaţională în pregătirea AT şi în educaţie în România" (Conferinţă: Duminică, 30 octombrie, 09.00 – 10.45)